Bunătatea, la fel ca răutatea sunt relative, bineînțeles. Ceea ce mie mi se pare bun, ție ți se poate părea rău, sau invers.

Am cunoscut odată un om bun. L-am perceput a fi un om bun. Balanța aspectelor plăcute și neplăcute înclină, în viziunea mea, în favoarea celor plăcute. În ciuda defectelor lui, încă puteam spune că e un om bun.

În primul rând, avea acele calități pe care eu îmi doream să le perfecționez. În anumite situații de viață gândea asemănător mie. Îmi întărea credințele și mă făcea să mă perfecționez încontinuu. Iubea libertatea, oamenii liberi iar cuvântul ‘posesie’ îl atribuia doar lucrurilor.

Angajamentele îl speriau. Totuși, făcea planuri pe termen lung cu oamenii din viața lui. Dar astea erau din plăcere. Căuta relații deschise, căuta deschidere, înțelegere, căuta să se simtă bine lângă o persoană, fără a simți presiune, încordare.

Pe lângă asta, îmi arăta ce e bunătatea și în alte aspecte ale vieții. Natura, mediul, lumea în care trăim, societatea. Iar lipsa bunătății celorlalți părea că îl afectează.

De majoritatea acestor idei m-am convins abea mai târziu, atunci când am cunoscut și alte persoane.

Atunci când am cunoscut egoismul, mi-am dat seama că uneori, cine îți spune că te iubește și că îți vrea binele, are în cap ideea de posesie. Puțini oameni te iubesc, căci puțini știu să o facă, puțini se iubesc pe ei înșiși.

La începutul oricărei legături este riscant să ți arăți iubirea cu sulițe și trâmbițe. Ce vrei să demonstrezi? Lasă lucrurile să meargă pe făgașul lor. Iubirea se arată, se demonstrează în timp, o demonstrează clipele, situațiile din viață.

Mai târziu mi-am dat seama că adevărata iubire se traduce prin libertate. Să îți dai voie să fii tu. Să fii acceptată așa. Să nu ai rețineri.

A fost nevoie să treacă timpul pentru ca stimulii importanți să fie scoși la iveală, să fie percepuți la adevărata lor intensitate.

Reclame

De ce nu se pune nimeni în locul omului suspicios? Al celui gelos, violent? În locul omului ăla nebun. De ce nu se întreabă nimeni de ce? De ce e așa, ce l-a determinat să ajungă să își facă rău singur dar și celorlalți.

De ce vedem doar anumite victime și nu pe toate? Agresorii au ajuns astfel deoarece au fost ei mai întâi victime, dar nu era nimeni acolo. Nimeni pentru a-i ridica, nimeni pentru a le oferi o șansă la o viață normală, la reeducare sau învățarea unui alt stil de viață. Mulți n-au avut resursele necesare evoluției. Ăsta este motivul pentru care s-au transformat în agresori.

Familia

Cand esti iubit in familie, si mai ales cand te simti iubit, dezvoltarea ta va fi mai armonioasa. In drumul tau spre maturizare si evolutie psihica nu vei avea atatea obstacole, vei fi poate mai stabil. Tu ar trebui sa ai deja reperele, bazele fundatiei.
Armonia, incurajarea din familie, atasamentul, iubirea si protecția sunt termeni cunoscuți pentru tine. Copil fiind, ai stiut ca ai pe cineva, ca nu esti singur, mama si tata au fost acolo! E necesar pentru un copil sa simta siguranta, protectie, sa nu se simta singur, al nimanui. Independenta de la varste fragede nu se poate fara consecinte de durata. Copilul are nevoie de stabilitate, are nevoie sa se simta iubit, sa vada ca mama si tata sunt langa el. Incurajat, viata si visele lui prind contur. Dezaprobarea, existenta constanta a cuvantului ‘NU’ neexplicat, neacordarea atentiei, lipsa parintelui din viata copilului nu inseamna ca il vor pregati pentru viata. Sau da, il vor pregati pentru o viata trista, ii vor da o alta definitie a vietii, fata de cea pe care o are copilul iubit.
Pana la varsta la care copilul ajunge sa inteleaga de ce, acesta va avea multe momente de framantare si va cauta mereu ceea ce i-a lipsit, in alti oameni.
Prezenta ta ca parinte conteaza! Si nu doar cea fizica, caci fara cea psihica, doare si asta!

După un an de facultate și o restanță

E bine ca mai mereu să tragem linie, să vedem unde ne poziționăm și să ne comparăm cu noi din trecut. Poate fi un exercițiu bun câteodată, dacă ai avansat, dar și unul extrem de frustrant dacă nu ai făcut-o. Totodată, te poate motiva să ai mai multă grijă pe viitor.

După un de facultate am învățat o lecție importantă: Examenele vieții contează mai mult decât alea propriu-zise. Restanțele de aici dor. Fii integralist în viață! Degeaba mergi la cursuri, faci proiecte, iei examenele dacă viața ta nu e ok. Degeaba dacă tu nu te simți împlinit, dacă nu te implici cu adevărat și în viața ta, oferindu-ți iubire. 

Învață toate lecțiile astea pentru a le folosi mai departe. Altfel, e inutil orice. 

a trăi

De ce mă comport ca un copil? De ce râd atât de mult? De ce dansez și cânt? De ce mă bucur de lucrurile mărunte? De ce nu aștept oameni și situații pentru a fi fericită? Pentru că știu că viața nu mă va aștepta pe mine la nesfârșit, pentru că mi-a dovedit cât de imprevizibilă e.

Ăsta e motivul. Am primit un cadou, existența pe aici. Singurul lucru pe care îl putem face este să trăim, nu doar să supraviețuim. Ce sens are supraviețuirea dacă doar ne târâm?! 

Viața merită ceva mult mai bun! Ne merită pe noi treji, conștienți.

N-am rămas niciodată acolo unde nu m-am simțit dorită. N-am vrut să impresionez pe nimeni și nici să fiu plăcută pentru ceva ce nu mă reprezintă. N-am putut să cerșesc afecțiune niciodată.

Cum să fac asta când am simțit atașament, chiar iubire din partea unor oameni frumoși? Cum să bat la uși care nu se vor deschide niciodată în loc să intru acolo unde am fost primită mereu cu brațele deschise?! 

Dacă te respecți ești demn. Dacă nu, lucrează la asta, căci dacă nu te respecți tu, nu vezi respectul ca pe o necesitate. Iar mai târziu te vei simți jos, din ce în ce mai jos ..

la final

Și dacă mâine hotărăște cineva ca tu să nu mai aparții acestei lumi, cu ce rămâi? Când tragi linie la tot, cum arată suma totală? Are multe zerouri? Ar fi păcat să nu fie nimic înaintea lui zero. 

Dacă mâine nu vei mai fi pe aici nu vor mai avea rost multe. Ce rost vor mai avea fricile tale în fața Plecării? Mai au vreun sens? Sau banii, banii ăia pentru care ai luptat o viață întreagă să-i obții… Dacă ai reușit să-i ai, crezi că îți poți cumpăra chiar și Viața cu ei? 

Nu mai rămâne nimic până mâine, nimic înafară de regretele tale sau mulțumirea, depinde cum ai trăit. 

Poți să fii recunoscător pentru ceea ce ai trăit, căci așa ai învățat lecții prețioase, mulțumit că te-ai bucurat de frumusețile Vieții, că ai primit tot ce a venit spre tine cu brațele deschise, că ai iubit. Sau poți să fii dezamăgit de tine, că ai pus accentul pe ceea ce nu trebuia. Că n-ai fost recunoscător, că ai vrut mereu mai mult și n-ai făcut decât să te sabotezi, că ți-ai interzis experiențe din cauza fricii, că nu te-ai pus pe tine pe primul loc… Tu alegi cum te vei simți la final!

să fii

Să îți dai voie să fii. Să nu cauți perfecțiunea, căci n-ai s-o găsești. Doar să fii. Să te bucuri de Prezent, de oamenii de acolo. Să îți iei pentru puțin timp gândul de la consecințe. Dacă chiar vor exista ai timp și pentru ele. Ce rost are să-ți murdărești Prezentul? Ai destul timp să-ți bați capul cu acele consecințe mai târziu. Bucură-te de Prezent și ia-ți gândul de la altceva.

Nu, nu fi orb. Dar nu mai analiza atât de mult clipa asta. Este și asta contează! În Viitor îi vei vedea frumusețea dar va fi prea târziu. A trecut și n-ai apreciat-o.

Cel mai simplu lucru de spus este acela că în viață trebuie să faci ce simți. Cât de ușor pare, cât de ușor ar trebui să fie. Cu anumite măsuri de siguranță luate, ăsta e singurul lucru pe care ar trebui să îl faci: ce simți! Pornind de la lucruri banale și până la lucruri serioase, trebuie să faci ce simți, mai ales când intuiția te duce în direcția dorinței tale. Poți să pierzi, într-adevăr. Dar dacă nu pierzi asta, vei pierde timp întrebându-te ‘ce-ar fi fost dacă?’. Vrei asta? Mai bine pierzi încercând, dar câștigând o lecție.